Procedură

Solicitantul trebuie să contacteze unul din organismele elaboratoare de agrement tehnic a cărui grupă specializată corespunde tipului de produs solicitat spre agrementare, prezentându-i un dosar tehnic preliminar care va cuprinde:

- cererea pentru agrement tehnic pentru fiecare produs sau familie de produse în parte conform formularului tip;

- acordul producătorului în cazul în care agentul economic care comercializează produsul este altul decât producătorul, acesta trebuind să prezinte o împuternicire scrisă din partea producătorului cu menţiunea expresă"ESTE ABILITAT PENTRU A COMERCIALIZA PRODUSELE NOASTRE ÎN ROMÂNIA";

- descrierea produsului, procedeului sau echipamentului (în limba română);

- documente tehnice de referinţă;

- agremente tehnice anterioare, certificate privind sistemul calităţii sau avize tehnice la zi obţinute în alte ţări sau reglementări tehnice naţionale în baza cărora produsul respectiv este fabricat şi utilizat în ţara de origine;

- lista completă a utilizărilor anterioare (din ţară şi străinătate, cu indicarea anului în care s-a aplicat);

- procesul verbal de omologare internă (pentru produsele fabricate în România).

Organismul elaborator, după analiza dosarului tehnic preliminar de către raportorul desemnat, informează secretariatul CTPC cu privire la conţinutul solicitării şi după obţinerea acceptului acestuia privind necesitatea şi oportunitatea elaborării AT, negociază cu solicitantul de agrement tehnic costul şi durata de elaborare a agrementului tehnic avându-se în vedere că durata maximă de elaborare este de 4 luni.

După negociere organismul elaborator va înregistra dosarul şi poate emite o adresă prin care confirmă că produsul, procedeul sau echipamentul nou se află în curs de agrementare. Adresa este valabilă pentru prezentarea firmei la licitaţii, comerţ, import-export, etc. dar nu şi pentru punerea în operă, acest lucru realizându-se numai după obţinerea agrementului tehnic.

În cadrul a maximum 4 luni organismul elaborator va întocmi proiectul agrementului tehnic şi-l va supune avizării CTPC, acestea validându-l prin „AVIZUL TEHNIC”, în cazul în care agrementul tehnic corespunde exigenţelor procedurii.

ATENŢIE! Agrementul tehnic nu este valabil fără “AVIZUL TEHNIC al Consiliului Tehnic Permanent pentru Construcţii”.

Etapele agrementarii:

  • Solicitantul de AT se adresează  S.C. EXPERTRANS LEVEL SRL, organism  elaborator  de AT , abilitat în acest scop,  care are o grupă specializată ce corespunde obiectului de AT.
  • Solicitantul trebuie să prezinte o cerere  însoţită de un dosar preliminar.
  • Organismul elaborator de AT  informeaza  secretariatul CTPC despre conţinutul cererii.
  • Solicitantul  se obligă  pună la dispoziţia organismului elaborator documentaţia şi eşantioanele necesare pentru elaborarea AT.
  • Solicitarea pentru un agrement tehnic se poate face numai unui singur organism elaborator de agrement tehnic.
  • Organismul elaborator de AT informează secretariatul CTPC despre conţinutul cererii şi urmare acceptului secretariatului CTPC privind necesitatea şi oportunitatea elaborării AT poate începe negocierea contractului cu solicitantul.
  • Organismul elaborator, după analiza dosarului preliminar de către raportorul grupei specializate desemnat, informează  solicitantul de AT despre costul şi durata de elaborare a AT.
  • După negociere, dacă solicitantul este de acord cu oferta, organismul elaborator înregistrează dosarul şi începe  elaborarea AT. Pe parcursul instrumentării, după caz, poate emite la cererea solicitantului o adresă prin care confirmă că produsul, procedeul sau echipamentul nou se află în curs de instrumentare.
  • În cazul în care negocierile cu solicitantul de AT nu au condus la semnarea contractului, organismul elaborator este obligat ca în maximum 5 zile să înştiinţeze secretariatul CTPC, asupra nesemnării acestuia inclusiv motivaţia (motive financiare sau nefinanciare).
  • Secretariatul CTPC informează organismul elaborator de AT dacă solicitantul se poate sau nu adresa altui organism elaborator de AT.